Un nou BLOG

Bună,

deja mă puteți găsi pe un nou blog, unde vă invit să-l vizitați!

https://danielatimofti.wordpress.com/

Recomandări pentru o zi ploioasă

Plouă, e frig și nu ai chef să faci nimic? Eu îți recomand să te relaxezi! Până la urmă ai nevoie de  câteva clipe și pentru tine,nu? Ia revista preferată, o ciocolată, iar pe fundal pune piesa care îți place și profită de liniștea din jur.

Luna martie merită să fie petrecută ca la carte – relaxată și cu noi forțe. Urmează-mi exemplu, pentru că meriți!

IMG_20141220_220933

Există multe probleme pe lume, însă viața este frumoasă.

Recent am auzit un slogan ,,Visele se realizează, nu se stopează” și am început a reflecta asupra lui.  Plauzibilitatea acestui slogan este atît de adâncă, încât nu pot trece cu vederea iar gândul meu se revarsă asupra multor acțiuni și cazuri reale.
Viața este ceva greu de explicat, adesea ne putem lovi de bariere greu accesibile, uneori avem impresia că nu vom găsi lumina în întunecatele labirinte ale vieții, dar totuși ele sunt, trebuie doar să crezi în tine și să nu apelezi la așa numitele ,,acțiuni miraculoase”. Nu este nimic mai greșit decât să privim moartea ca o salvare, ca pe o adevărată cale spre fericire și adevăr, deoarece nu este adevărat. Moartea ne va face să uităm de probleme, în schimb va lăsa mult mai multe neplăceri în urma  persoanelor dragi.
   beautiful-life-live-love-life-sky-Favim.com-428556Nu cred că putem să luăm ceva drag, ceva divin care  este dat de Dumnezeu și anume viața, doar dintr-un moft al nostru. Există multe probleme pe lume, însă viața este frumoasă.
 Nimeni, dar absolut nimeni nu este suficient de puternic și suficient de îndreptățit încât să aibă dreptul și să își permită să pună capăt vieții.
 Întreabă un copil care se află pe patul morții, ce înseamnă viața pentru el și-ți va spune că totul, întreabă o mamă care și-a pierdut copilul ce înseamnă moartea, și-ți va spune că cel mai aprig dușman al ei.
 Odată o persoană mi-a spus că nimic nu este mai dureror în viață de cât atunci când părinții își îngroapă copii, și invers, iar durerea este mult mai mare atunci când persoana singură a decis să moară.
Atunci când ești singur, atunci când simți că nu mai reziști în această lume, iar durerea și tristeția ți-a copleșit sufletul mai bine mergi la un medic, el îți va vindeca sufletul și te va ajuta să revii pe drumul drept. Disperarea, lacrimile și crizele de tristețe nu sunt altceva de cât unele probleme și încercări prin care ne este sortit să trecem. Suntem oameni, iar noi, oamenii, avem unele încercări la care suntem dispuși să trecem prin viață. Aceste încercări pot fi uitate și depășite mult mai simplu dacă avem alături de noi persoane dragi: familia, prietenii sau un medic bun.
Adresează-te la medic dacă simți că ai gânduri rele, dacă simți că nu mai ai pentru ce trăi, dacă simți că depresia îți domină gândurile. Fii sigur că medicul te va ajuta. Nu te gândi ce va spune lumea și nici ce vor crede, gândește-te la tine, la viitorul tău și la familia ta, la siguranța și fericirea ta, dar și la societate.
Niciodată nu trebuie să alegi calea cea mai grea pentru toți pentru că dacă privești cu atenție în jurul tău îți dai seama că sunt atât de multe lucruri care te fac fericit, un zâbet sincer, ori o întâlnire emoționantă, sau pur și simplu mângâierea soarelui.
 În viață orice lucru e valoros chiar și cel care ți se pare neînsemnat. Trebuie să știi să te bucuri de tot, asta e secretul.
 Trebuie să accepți viața cu brațele deschise ca pe un dar oferit de cineva, iar cel mai important este să pți folosi frumos acest dar.
 O viață fericită înseamnă să ai curajul de a face primii pași, să recunoști că ai greșit și să cauți drumul cel bun care să te împlinească…e drumul iubirii și al fericirii.
 Mulți se întreabă de ce să fie fericiți știind că oricum cândva vor muri, dar eu știu că se poate pentru că lucrurile care ne fac să simțim cu adevărat că trăim sunt cele care înving moartea, cele care durează în timp. Sunt cele care ne dau puterea și tăria necesară de a depăși obstacolele, sunt cele care ne fac să fim mândri de noi.
 Totul se poate schimba de la o clipă la alta, dar dacă lăsăm inima să ne conducă atunci putem atinge fericirea, ba mai mult putem să simțim din plin magia vieții.
  Cel mai mare secret pe care ar trebui să nu-l uităm este să nu ne dăm bătuți pentru că viața merge mai departe…și tu simți că trăiești abia atunci când nu lași viața să treacă pe lângă tine, atunci când profiți din plin de ea, de lacrimile și de zâmbetele ei. Pentru că viața este un dar și devenim recunoscători când descoperim că fiecare moment e unic, când realizăm că nimic nu încecepe și nu se termină cu noi, că nu suntem nici primii și nici ultimii oameni de pe pământ care au greutăți, dar care pot să le înfrunte.
În fiecare dimineață când ne vom trezit trebuie să repetăm unele cuvinte: de azi o să mă gândesc doar la viitor și n-o să îmi fie frică să înfrunt durerea, uitare sau moartea, nu îmi e frică de eșecuri pentru că am alături persoane dragi, cadre medicale și oameni care mă pot ajuta, pentru că iubesc, iar iubirea, atâta timp cât este sinceră ne arată cum să trăim.
 În final pot spune că după suferință vine intodeauna bucuria, este un echilibru…așa funcționează balanța vieți și trebuie să ne bucurăm din plin de viață acum cât o avem!
Sursa pozei kudika.ro

Bacalaureat 2014 (Sfaturi)

Încă câteva luni  și iarăși voi vedea pe stradă   absolvenți  înspăimântați și  părinți nervoși. În 2013 am susținut  și  eu  bacalaureatul, examenul  maturirății, cum  preferă  unii să-i  spună, cu multe emoții, nopți  nedormite  și  multe  griji…

 Să  vă  spun cum am  învățat eu pentru  bac..

  1. Am început din luna  septembrie, totuși  mare  lucru nu am făcut în acestă lună, doar mi-am cumpărat unele cărți  pentru examen  din  anii anteriori. Aici pot spune despre  cartea de istorie care conținea biografia  personalităților.
  2.  Octombrie-noiembrie. Am început  să   învăț  personalitățile la istorie,  istoria  mi-a  plăcut  în liceu  și am zis să încep cu ea. Paralel  am  recitit și la română  operele și  făceam comentarii.   

    Bacalaureat 2014

    Bacalaureat 2014

  3. Știu că prin ianuarie au  apărut  programele  exacte  pentru  examen,  astfel am început  să scriu temele de cauzele-efect la istorie până prin martie, iar în aprilie le-am învățat.Învățam până  la 2-3 noaptea, la 7 mă trezeam ca să merg la liceu și reveneam pe la 15 acasă. Am avut un program nebun, mă  plângeam  prin    casă  de  cerințele  dificile,  de materia  prea  încărcată și  visam  la  luna  iulie  când  se  va termina  toată  nebunia  asta.
  4.  De  geografie în mare parte m-am  atins   abin  prin martie când  am  început  să  repet  toate temele din manuale, în  aprilie am  învățat în mare parte temele la geografie care mi s-au părut  foarte simple, iar în mai  rezolvam  problemele propuse. Pot spune că un  real  ajutor  mi-a  fost testele din anii precedenți.
  5. L.franceză? hmmm   cred că în mai am început să mă pregătesc.. însă am abandonat după câteva  zile… 64 de  eseuri nu avea rost să le  scriu deoarece oricum nu le-aș  fi memorat niciodată. Am repetat gramatica, și încercam să vorbesc la  temele propuse în programe, deși examenul a fost în scris. Am  învțat câte ceva despre monumentele  și  istoria  Franței….lucruri  care  nu  mi-au  fost  de  ajutor  din  motiv  că  la  bac   am  avut  complet  alte  sarcini. Am zis  că  franceza  nu  merită  mare  atenție, prin urma am început cu româna.
  6. La română am făcut  unele  teste și am  citit multă  critică. Știam că va trebui să compar două  opere, așa  că  m-am  pregătit  la  fiecare  operă  din programă  câte  puțin, cert  este  că  la  bac  am  descris  alte  opere ,,Nuntă în cer!  și  ,,Lorelei! , cărți  care  nu  le-am  studiat la liceu. Pe la 21 noaptea  începeam să învăț, învățam până  pe  la  3-4, dormeam  până pe la  13-14, iar apoi  ziua  nu prea  eram pe acasă. Mergeam  cu  colegii pe la școală ca să pierdem timpul, ori ne  amuzam  pe  internet. Astfel creierul meu  reușea  să   se  relaxeze.
  7.  Cert este  că am zis să nu  mă  strezes  tare, am învățat timp de 12 ani  și  nu  are  rost  să  mă  omor  la  sfârșit. În ziua  examenului  eram calmă, totuși aveam emoții.
  8.  La geografie credeam că va fi cel mai complicat, însă cu ajutorul  atlasului a fost simplu. La istorie a fost simplu, la română nu îmi amintecs doar că   poezia de la Subiectul  I   a  fost  dificilă, iar la  franceză…  😀 la franceză a  fost ok…  a fost unul din eseurile  pe  care am zis că nu are rost să le scriu.

    Cu  toate  astea  în  iulie  am  respirat  și  eu  liniștită, din  acest  motiv  vă  spun  să  nu  vă  alărmați dragi absolvenți, dar  să  învățați  regulat, o să vă  ajute mult!

 Sursa pozei: https://www.facebook.com/DZ.BAC.2014

Este Revelionul (2013-2014)

În sfârșit a venit și ajunul Anului Nou… 

Mai sunt câteva  clipe din anul anul 2013 și ne  va bate la poartă anul 2014.. un an care îl aștept.. un an de la care am noi așteptări și vise de realizat.

  Pentru mine anul  2013 a fost frumos…deosebit și unic.      24511-revelion-2011-piatra-neamt-800x350

*Am învățat că persoanele la care te aștepți cel mai puțin te pot trăda cel mai ușor și dureros.

* Am susținut bacalaureatul cu note foarte bune!

* Am fost admisă la Facultatea de Jurnalism și Științe  ale  Comunicării, USM, astfel visul meu de a deveni realitate a prins aripi!

*Am obținut titlul de cea mai activă jurnalistă care promovează voluntariatul în Moldova în cadrul Festivalului Voluntarilor.

*  www.zugo.md  mi-a oferit ocazia să fac parte din proiectul  „Anul 2013 în 3 gânduri!” pentru oamenii activi din Moldova!  http://zugo.md/trei-ganduri-din-2013-de-la-daniela-timofti-2124

* Am intrat în Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova (un vis încă de când aveam 14 ani), Arena Tinerilor Jurnaliști dar și OTEA.

* Am inițiat două campanii de caritate iar cu această ocazie am vizitat copii de la un orfelinat!

* Am călătorit peste hotarele Moldovei!

* Mi-am creat noi prieteni!

  Pentru 2014 vreau să am noi reușite și succese, dar si să călătoresc mult!

 La mulți ani și un an cât mai bun!

Sursa poza: http://www.zepelintour.ro/oferte-revelion-bansko-957_45.html

 

 

 

 

Inimi reci

Suntem în secolul XXI, secolul unde se pare  că  drepturile  sunt   prioritare, că  fiecare  om  este  egal  și  fiecare  poate  fi liber. Acestea  însă  sunt  doar  aparențe, fiindcă  de  cele  mai  multe   ori ne  dăm  seama  că  realitatea  nu  este  așa, că  viața  este  altfel  și  regurile  rămân  scrise  doar  pe  o  foaie  de  hârtie  albă.

Astăzi   vreau  să  vorbesc cu  voi  despre  discriminarea  romilor  și  soarta  lor  în  țara   noastră. Multe persoane  critică  modul de  viață  a  acestora, acuzându-i  de  anumite  nelegi  nescrise  și  inexistente… dar  totuși de  unde  provin  aceste  distincții? Din propria noastră viziune sau  din  opiniile celor din jur? Trăiesc  într-o lume plină de prejudecăți, plină   de  oamnei   care  aruncă  cu  cuvinte  urâte  și  amare, o lume  prea  negativă  pentru  un  secol  atât  de  dezvoltat.

Istoria  care vreau s-o  relatez incepe într-o  după-amiază de februarie când  în piața  centrală  din  or.Leova  un  băiețel de vreo  8  anișori  vindea  mături. Numele lui este  Ionel  iar  trecătorii deja  l-au și memorat.

Nu  este  înalt, are pielea închisă, umblă cu aceleași haine roase de cariile  timpului care uneori   îi  dă  senzația  că  sunt  cusute  cu fire  de  speranță,  iar  în  ochișorii lui  căprui se  vede  o  tristețe enormă.

Ionel   vinde mături în fiecare zi, nu merge la școală  fiindcă  colegii nu au o atitudine prietenească față de el, dese ori îl critică și-i vorbesc urât. Chiar dacă  are  doar 8 ani, înțelege  cât de mult  doare ignoranța și a decis să  nu  fregventeze orele. Nu are vreo maladie și nici nu are o educație rea, altul este motivul pentru care ei sunt așa cu el- Ionel este rom, iar acest lucru încă  mai  este  privit cu ochi răi la noi.

Istoria familiei

Familia  lui  Ionel este compusă din 5 membri: părinții și trei copii. El este cel mai mic și din câte își amintește  mereu a purtat doar hainele  fraților  mai  mari.

Deși  familia  nu  este  originară  din  or.Leova,  când  s-au  căsătorit, părinții au decis  că  aici  va  fi  mai  bine  pentru  viitorul  copiilor, astfel și-au intemeiat o  familie.  Încă  de  la  început  oamenii i-au  privit  sceptici și au  început  să-I judece  din  cauta  etniei. Mereu  se  făcea   diferență  între  ceilalți  localnici  și  această  familie.

Copilăria

Când  Ionel  a  mers  pentru  prima  dată  la  grădiniță,  educatoarea  l-a  întrebat cu  o  voce  aspră  dacă  are  certificat  prin  care  atestă  faptul  că  nu  suferă de  vreo  boală, acest  lucru   i-a  demonstrate  că  mereu  va fi  persoana  în  capul  căreia se  vor  sparge  toate  ,,oalele” in capul sau.

Același  lucru  s-a  întâmplat  când  a  mers  la  școală,  simția  răceala  din  partea  celor  din  jur,  iar  acest  lucru  l-a  înstrăinat.

În  clasa a IV  profesoara  a  organizat  o  excursie  cu  toată  clasa  la  Orheiul Vechi, copii erau veseli și-și  făceau  planuri pentru  ziua  mult  așteptată. Ionel era cel mai fericit, spera că va merge și el și astfel în sfârșit va vedea și alte  orașe din țară, până când  la o pauză toți îl priveau cu dispreț spunându-i  că  ,,Tu nu mergi…tu nu mergi” cu  lacrimi  în ochi  băiatul  a   părăsit clasa  și  aceasta  a  fost  ultima  zi  când  a mai  fost  la  școală. Părinții  nu  prea  au avut  ce  să-i  spună  deoarece  nu aveau  nici  măcar bani  pentru  a-l  susține  să  meargă  la școală, iar  sărăcia  este  și  ea  un   criteriu  după  care  se  evaluează   nota  elevului, trist dar adevărat.

Un  episod  nefericit din viața lui Ionel a fost atunci când avea vreo 8 anișori și  o  fetiță  a  început să   se joace  cu el,  copii  se  pare  că  nu  țineau  cont  de  etniile  din   care  fac  parte,  până  când  s-a  apropiat   mama  copilei  certând-o  că  nu  are voie  să  se  joace cu el. Acest lcuru  s-a  întâmplat  sub  ochii  triști  ai  tatălui  lui  Ionel.  Vă  întrebați  de  ce  nu  a  făcut  nimic  el? Fiindcă  nu  are  curajul  să  vorbească  într-o  lume  atât  de  complexă,  atât  de  rea  și  superficială.  Suntem  o  generație  care  avem  o  inimă  de  gheață, o inimă  rece, în  schimb  suntem  mândri  că  avem  o  rațiune  puternică. Ce  rost  are  să  te  conduci  după rațiune  când  inima-ți  șoptește  contrariul?

Avem în  suflet  o  răceală  completă,  o  inimă  înghețată  care face doar rău. Omul este  singura  rasă  capabilă  să  producă  durere și  tot el să  simtă  plăcere  din  asta.

Tratăm  totul  cu indiferență, uităm  de  drepturi  și  suntem  inumani, ne transformăm în mașini fără suflet.

Nu înțeleg cum am putea lua  drepturile acestor ființe nevinovate care au nevoie de ajutorul nostru dar și a părinților

Cu  tristețe  remarc  că  în  Moldova, romii, încă  mai  sunt  priviți  cu  ochi  întrebători,  încă  mai  sunt  ignorați  și  de multe  ori  se  fac  discriminări verbale, dar  un  lucru de  cele mai  multe  ori noi  uităm- suntem oameni  și  fiecare  dintre  noi  are  suflet  și  rațiune.

Conform  datelor oficiale în Republica Moldova locuiesc 15 000 de romi, neoficial însă numărul acestora se ridică la  20 000. Întrebarea mea este dacă toate aceste persoane trec prin aceeași situație ca familia lui Ionel, dacă  ei  tot simt furia și ura etniilor și dacă lor tot le-au fost încălcate  drepturile. Nu pot decât  doar să sper că  lumea noastră  se poate schimba, că această situație  nu este decisivă și că lucrurile vor decurge mai bine.

,,Festivalul Voluntarilor”- un pas important

          Duminică, 8 decembrie, a fost o zi specială pentru mine: ziua de naștere a  mamei mele, dar și organizarea  Festivalului  Voluntarilor.

        Un  amalgan de emoții, suspans, și  clipe  neprevăzute sunt doar puținele cuvinte care ar putea   descrie această zi.  Sala în  care  s-a  desfășurat  Festivalul  avea un aer atât de familial încât  aveam impresia că sunt acasă, iar în jurul  meu  vedeam doar oameni   frumoși  și  fericiți, ceea ce  mi-a  ridicat buna  stare.  

Daniela Timofti cel mai activ jurnalist

Daniela Timofti 

Nu pot  exprima în cuvinte emoțiile  și  clipa  când am  auzit  că  am  câștigat la  secțiunea  ,,cel  mai  activ  jurnalist   care  promovează  voluntariatul”, în  câteva  secunde  mi-am  pus  o  mulțime  de  întrebări ,( ca  de  exemplu: eu? Cum așa  eu?) deoarece   chiar nu mă așteptam   la   acest  titlu.

Simțiam  ceva  unic  și  nou,  simțiam cum  sute de ochișori  curioși  mă  priveau  și  se  întrebau  cine  este  ea?  Si  dat  fiind că  nu   am  vorbit  la  Festival, probabil din cauza  emoțiilor, sau din cauza faptului  că   eram mai  mulți  premianți pe  scenă,  vreau  să  scriu aici   impresiile  dar și  cum  a  început  totul.

Am încercat  să  scriu despre  voluntari  în  2010  fără  să știu  despre  acest  concurs,  pur  și  simplu  scriam  fiindcă    îmi  plăcea  și  aveam  o  ocupație   de  care   eram   atrasă.  Despre  festival  am  aflat  mai  târziu, însă  mi-am  zis  că nu  sunt  suficient  de  pregătită  ca  să  particip,  chiar  și  anul  acesta  am ezitat aplicând abia  în ultimele zile. Totuși menționez  că  nu  acesta  era  scopul  meu  atunci  când  scriam  aceste  articole  despre  voluntariat. Festivalul  Voluntarilor 2013

Cel  mai  mult  mă   bucur  că  articolele  mele au  avut  impact, că  tinerii au  încercat  să  facă  voluntariat  sau  cel  puțin  să  obțină  mai

multe  detalii  despre  această  acțiune. Am  fost  mirată  când  m-au  contactat  câțiva  adolescenți  cu  scopul  de  a obține  informații   despre  cum   se  pot  implica și ei, iar  acest  lucru-mi  demonstra  că nu  trebuie  să   încetez cu  promovarea  voluntariatului.

Am  avut emoții  și  încă  foarte  puternice, cert  este  că  am  rămas  cu  o  impresie  foarte bună  despre  Festivalul  Voluntarilor, care a  fost  bine  organizat  până  la  cele mai mici  detalii, iar cu  această   ocazie  țin   să  mulțumesc  organizatorilor  care au  făcut  posibil  această  zi  superb, dar și pentru faptul  că au  avut  încredere  în  mine.

Festivalul  Voluntarilor  a  este  un  pas  important pentru  mine,  o  nouă  ușă –n calea  destinului meu  care  duce  la noi realizări!

Aici puteti  vedea o mica parte din  cadrul evenimentului:   http://www.youtube.com/watch?v=27XkXp5bg2M&list=UUkCsCF9VgO-yXDc4rvRDydA

 

Daniela Timofti

Daniela Timofti

Dimineata rece

Dimineata de toamna.. ploua..

grabita, plictisita, merg la universitate. Ies cu o lene teribila din cladire si incerc sa ma stercor printre lumea a gitata. E frig. Iar frigul asta nebun mi-a intrat in vene mai mult ca gindul  ca te voi pierde. Ca de obicei maxi-taxi nu mai apare, incerc sa-mi scot oglinda din geanta, asa voi fi sigura ca sunt perfecta. Perfecta penrt tine.  Ma opresc  o clipa  si vad doar Masini. Masini care merg grabite, oamnei care alearga, vrabii care zbooara agitate.. a da, e dimineata, e toamna si e frig.

hghg

Imi amintesc ca nu m-ai sunat…desi trebuia.. ai uitat ca deobicei, nu-I nimic, oricum sunt obisnuita cu indiferenta ta.

Fara teme pregatite,,somnoroasa, calc in baltoaca..si ah! Pantofi mei… si asa zi de zi se repeat povestra  

Merg pe jos, oricum acest aer imi va face bine. Simt cum dimineata asta este altfel si ca din instinct ma opresc vis-à-vis de memorial, are acelasi mister ca si atunci cand l-am vazut prima oara.. prima oara.. sa fi fost asta cu 5 sau poate 3 ani in urma? Nu mai stiu, dar oricum nu cred ca mai are vreo rezonanta.

vad un barbat.. e maturator. El   isi  incepe  munca ca deobicei, cu aceeasi matura roasa de cariile timpului, il admire, il  admir pnt ca a ramas aici in  Moldova Sa lucreze  si  nu   a  parasit-o. il admir pnt ca indiferent daca ploua sau ninge el lucreaza…il vad zi de zi, il vad si acum imbracat in acelasi pulover  galben..  mm galben culoarea care nu-mi place…nu inteleg de ce el a ales galbn…in schimmb ma simt mai bine interior cind il stiu acolo, la memorial maturind.. cu prezenta lui dimineata este completa.

Imi continui drumul si ma gindesc iarasi la tine.  Oare te cuprinde vreodata plasticismul diafan si candid? Ah nu cred.. ar fi prea minunat.

,,Cumparati  rochite, Cumparati  rochite„, aud aceeasi voce  in fiecare dimineata  pe str. Armeneasca, din principiu nu  voi cumpara… nu-mi plac strigatele ei la aceasta ora, imi irita creierii ca atunci cand as asculta o manea.

Este iarasi ambuteiaj..le urasc, stii de ce? Pentru ca ma face sa fiu cat mai departe de tine.. vad masini, multe si ma tot gindesc ce model sa am in  viitor. A da aia neagra  din fata ar fi perfecta..

Intr-un final ajung la universitate,  stundetii grabiti  inunda  usile  de la intrare, altii isi beau cafeaua de dimineata. Ah miroase a cafea, singurul miros care-l ador.  Il simti? E atit de seducator..

il caut  cu  privirea, pe el…stiu ca va veni si totul  se va   schimba, va devein o dimineata de toamna perfecta, ramane  doar  sa  merg  acolo unde stiu ca ma va steapta.

p.s linkul pozei  http://ailed6daena.wordpress.com/tag/personal/

Tu poti schimba ceva

  Dacă vrei să schimbi ceva în viața ta și nu știi cum atunci începe să faci voluntariat, nu pentru a adăuga un rând în CV-ul tău, nu pentru a  impresiona pe alții cu activitățile tale, dar pur și simplu pentru viitorul tău.

Cu câțiva ani în urmă voluntariatul abia era cunoscut în  Republica  Moldpva  și făcea pași  foarte  mici, astăzi  putem  observa  liber  multe  organizații care  promovează  voluntariatul,  ba  mai  mult te  ajută să  te  implici  în diverse acțiuni.

Voluntariatul  este  la modă, ar spune probabil  câțiva  tineri  activi, alții, nepăsători ar  răspunde  că  este  o  pierdere  de timp. Totuși a  fi  voluntar  este  o  șansă,  este  o  clipă  care  merită  trăită,  este o  cale  spre  promovare  dar  și  un  îndemn  spre  a   ajuta.  Prin  prisma  ochilor  mei,  voluntariatul  este  o  acțiune  care  ar  trebui  să  se  încadreze  în  viața de  liceu cât  și de studenție, pentru  că  a stfel  îți  lărgești universul  tău de  cunoaștere, pur  și  simplu  vezi  lumea  atutentică  prin  ochii tăi cu mii  de  speranțe .

Dat  fiindcă  sunt  studentă, vreau  să  promovez  voluntariatul  în rândul  elevilor  și  studenților  pentru  că  este  un  mod  interesant  de  a   petrece timpul liber. Nu intrați  în  rutina  zilnică  și  obișnuită, încercați să  faceti  ceva nou în  fiecare zi, doar așa  veți   reuși  să  obțineți  idealul  pe  care  vi  l-ați  propus  în  viață. Cu noi  cunoștințe, noi contacte, noi experiențe dar cel  mai  important- noi realizări. Voluntariatul  te  ajută  să percepeți mai   ușor  lumea  în  care trăim, te  ajută să fii  util, iar  atunci  când  mergi  seara la culcare  adormi  liniștind  stiind  că  ai  făcut  ceva  bun  pentru  cei  din  jurul  tău.Dacă  vrei  să  faci  voluntraiat  și nu știi de unde  să  începi, încearcă  să contactezi  diverse ONG, ca de exemplu:  ,,Y-PEER” care te  ava  ajuta  să  te implici  în  activitățile ce promovează  un mod  sănătos  de viață,  ,,La  Strada” care te ajuta  să  fi  trainer, dar și-ți  oferă ocazia  să  călătorești în Moldova

Ai  o  diversitate  de opțiuni, trebuie  doar  să  decizi  când  va  începe  marea schimbare în viața ta,  pentru că voluntariatul  este o  schimbare, una majoră care te va ajuta  atât  la  cursuri  cât  și-n viața de zi cu zi.

Sper că te-am convins astăzi să devii voluntar, indiferent în ce colț al țăraii te-ai afla, indiferent ce vârstă ai, tu, drag cititorule, poți schimba o lume prin ideeile și activitățile tale. Ai în tine posibilitatea de a modifica, din acest motiv nu aștepta mîine ceea ce poți face astăzi. Fii voluntar și privește lumea altfel, cu ochi de matur și cu dorință de  afirmare.

Fii voluntar

Voluntarii nu sunt plătiţi nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit.” (Sherry Anderson)

Viața de student nu implică doar orele petrecute în bibliotecă și  distracțiile din cămin dar are un sens mai larg și profund pentru că ai oporunitatea să fii special și să faci ceva pozitiv pentru binele celor din jur, inclusiv și al tău.

загруженное

  Dacă vrei să schimbi ceva în viața ta și nu știi cum atunci începe să faci voluntariat, nu pentru a adăuga un rând în CV-ul tău, nu pentru a  impresiona pe alții cu activitățile tale, dar pur și simplu pentru viitorul tău.

   A fi voluntar înseamnă să privești lumea în mii de feluri, să vezi oamenii cu alți ochi, să judeci cu inima și să trăiești prin bunătate.

   A fi voluntar înseamnă să vrei să schimbi în bine o lume întreagă, să muncești pănă-n zori asupra unei idei și să o aplici în practică.

 Nu fi un simplu trecător prin viață, nu fi indiferent și neutru la nevoile celor din jur, ai o viață înainte și o poți folosi în scopuri nobile, fii voluntar și schimbă o lume! Tu poți face asta, tu poti schimba ceva, tu ai inițiativa asta.

  Mă adresez ție, drag cititor, ai în tine ceva ce poate  ajuta pe cineva, ai în tine o dorință arzătoare de binefacere, fii creativ și vei vedea cum poți contribui la o schimbare socială. Lumea are nevoie de ajutorul tău, nu o lăsa să aștepte!